physis.ro

O asemenea imagine nu avea să reziste însă decât pentru câteva decenii, încât în scurt timp dezvoltarea mecanicii cuantice, ştiinţa menită să descrie fenomenele la scară atomică şi subatomică, a scos la iveală o serie de concepte şi fenomene cu totul necunoscute până atunci. Pentru început, din studiul proprietăţilor cuantice ale vibraţiilor la scară atomică (oscilatori armonici) s-a putut constata faptul că starea de cea mai joasă energie a acestora avea încă înmagazinată o cantitate nenulă de energie, care nu putea fi făcută "să dispară". În continuare, pornind de la observaţia că electromagnetismul este rezultatul manifestării unui câmp de natură oscilatorie, câmpul electromagnetic, fizicienii au avut ideea descrierii electromagnetismului (şi, apoi, a celorlalte interacţii) prin intermediul conceptului de câmp cuantic, care poate fi imaginat ca unui număr infinit de oscilatori armonici care vibrează în întreg spaţiul. În felul acesta s-a născut teoria modernă a materiei şi radiaţiei, denumită teoria cuantică a câmpului, care afirmă faptul că toate interacţiile din natură se manifestă prin prezenţa unor câmpuri, responsabile pentru fenomenele care pot fi observate la scară atomică. Câmpurile există chiar şi în absenţa oricărei particule, deci vidul nu mai poate fi definit ca un gol absolut, ci ca starea de cea mai joasă energie a câmpurilor din natură. O particulă care se propagă în vid nu se propagă liber într-un ocean de nimic, ci interacţionează cu acest vid care îi modifică într-un mod dramatic proprietăţile. În felul acesta, definiţia modernă a vidului se apropie mult de semnificaţia vechiului concept de eter, pe care l-am amintit la începutul acestei scurte prezentări. Vidul recade astfel peste imaginea mediului sublim, dar pretutindeni prezent, ale cărui vibraţii produc propagarea luminii şi a tuturor celorlalte particule.

21 ianuarie 2011