Una dintre temerile cele mai importante ale cercetătorilor de la LHC (cel mai mare accelerator de particule din lume, situat în complexul ştiinţific CERN-Geneva) este pe cale să ia sfârşit în luna octombrie a anului 2011, când acceleratorul rival din Statele Unite ale Americii, Tevatron (situat în complexul ştiinţific FermiLab-Chicago), va fi oprit. Scopul declarat al ambelor institute pentru anii următori era punerea în evidenţă a bozonului Higgs, particula prezisă şi încă nedescoperită care ar fi repsonsabilă pentru masele celorlalte particule elementare.
Deşi funcţionând la parametri inferiori celor pentru care LHC a fost proiectat (energie mai mică a coliziunilor, rată mai scăzută a evenimentelor) acceleratorul Tevatron a profitat de problemele întâmpinate la punerea în funcţiune a acceleratorului LHC, rămânând în continuare competitiv în ceea ce a fost denumită "vânătoarea de Higgs". Victimă a propriilor ambiţii în materie de performanţe tehnologice, acceleratorul LHC a fost nevoit să îşi suspende brusc activitatea în toamna anului 2008 după numai câteva zile de funcţionare, în urma unui grav incident la sistemul de magneţi supraconductori, care a impus întârzierea cu un an a demarării experimentelor şi, din motive de securitate, operarea până în prezent la parametri mult inferiori celor nominali (numai jumătate din energia de accelerare şi o rată a evenimentelor de numai unu la sută din cea dorită). În aceste condiţii, cercetătorii de la experimentul Tevatron au întrezărit pentru prima dată posibilitatea de a-şi continua activitatea până în anul 2014, an în care este prevăzută începerea operării LHC în condiţii optime, sperând să reuşească, înaintea rivalilor europeni, să pună în evidenţă particula cea mai aşteptată de comunitatea ştiinţifică.
Criza economică a fost de această dată un argument mai puternic decât ambiţia ştiinţifică, condiţia pentru continuarea activităţii Tevatron fiind identificarea unei finanţări de 35 milioane de dolari, care însă nu a mai sosit. În aceste condiţii, în luna octombrie a acestui an, acceleratorul Tevatron va ciocni ultima pereche proton-antiproton, încheind o lungă perioadă de activitate ştiinţifică excepţională, care s-a identificat cu unele dintre cele mai importante descoperiri din fizica recentă a particulelor elementare, între care menţionăm descoperirea ultimului şi celui mai greu dintre cuarci, cuarcul "top", în 1995.
În continuare, acceleratorul LHC rămâne în competiţie cu el însuşi, într-un pariu pe care nu este sigur că îl va câştiga. Dincolo de dificultăţile tehnologice pe care trebuie să le înfrunte LHC-ul, poate cea mai performantă şi sensibilă maşinărie construită vreodată de om, rămâne incertitudinea unei căutări care s-ar putea dovedi plină de surprize.
15 ianuarie 2011